Contextul dirijor de libertate

De cele mai multe ori contextul implica sinestezia, iar atunci cand simturile iti imping trairile de la spate, libertatea iti preintampina tamplele cu o dulce migrena mai propavaduitoare decat un gentil masaj domestic in miez de noapte. Sau altfel spus: exista multe parbrize in spatele carora se zareste autonomia sufletului, poreclita in batjocura de multi, independenta. Tot ce mai este nevoie sa faci ca sa ajungi acolo e sa apesi PLAY.

Adresa de Gmail a lui Kant

Mi-ar placea sa stiu care este adresa de Gmail a lui Immanuel Kant. De fapt, mai mult de cat adresa lui, mi-ar placea sa stiu password-ul folosit de el pentru accesarea contului, din doua motive:

1. Cuvantul in sine - trebuie sa fie una dintre marile curiozitati ale lumii... cuvantul pe care l-ar folosi Kant pe post de password la contul personal de Gmail.

2. As putea sa vad daca in inboxul lui sunt intotdeauna intre 3 si 9 mesaje necitite.


Asta e ca sa intelegeti de ce unele lucruri nu se pupa. Iata si un alt exemplu:
Wallpaper cu Maica Domnului pentru I-Phone. Vedeti, nici macar nu trebuie argumentat!

Ulterior

Ea a inghitit Pamantul intr-o dimineata. A scuipat afara doar Marele Zid Chinezesc si Statuia Libertatii. Si-a asezat zidul pe post de sirag de margele, iar statuia ulterior ca pandativ. Apoi a iesit in oras uitand sa se imbrace cu rochia de seara. Si nimeni nu i-a reprosat nimic.

Curiozitate

Oare cum te simti intr-un lift plin ochi cu oftalmologi? Dar in fata unui salvamar sinucigas? Sau de ce nu langa Cenusareasa care asculta la casti Pasarea Phoenix?

Si de ce "Cobori in jos" din Luceafarul e considerata licenta poetica? Poti foarte usor sa cobori in sus pe orice scari rulante, coborand pe sensul de urcat al acestora la o viteza mai mica decat cea cu care scarile urca. Cobori scarile insa te deplasezi in sus.

Va rog nu calcati zebrele care traverseaza regulamentar pe trecerea de pietoni.

Despre cum s-a terminat totul

Nu mai exista nimic viu pe intreaga planeta. Detonatoarele isi facusera treaba eficient iar bombele biologice din urma naruisera infimile sanse de supravietuire dupa catastrofa nucleara. Insa in linistea inghetata a intregii planete ceva sparge monotonia pustie. E un sunet ce vine din mijlocul dulcelui tinut al poamelor a lui Evtushenko. In inima tundrei, la umbra unui MIG prabusit la pamant, un vechi casetofon ruginit ofera in van un ultim indiciu asupra singurului suflet nemuritor ce s-a aflat vreodata pe pamant. Si el suna cam asa:

capricorn cu ciocolata

Mi s-au ciocnit complimentele in intersectia admiratiei. Nimeni nu a scapat cu viata. Atat.

Dulapul de sus

Dulapul lui tata m-a fascinat intotdeauna. Eram mic, iar dulapul era sus. As fi ajuns de pe scaun dar imi era frica sa nu fiu prins scotocind prin lucrurile lui. Si imi este cel mai dor de frica de a scotocii prin dulapul tatalui meu, pentru ca frica aia era buna, era necesara, m-a invatat sa fiu ceea ce sunt. Muream de fascinatie de fiecare data cand el insusi scotea "de sus" cate o mica unealta si o utiliza cu tact sub ochii mei anesteziati de curiozitate. Avea surublenite mici, din acelea pentru suruburi minuscule de ceas, stramosul unui mp3 player de pe vremea bunicului care isi facuse meserie din repararea instrumentelor muzicale, rulete, eprubete de dimensiuni variate, caci tata era cercetator stiintific si multe alte lucruri de plastic sau metal care nu stiam la ce folosesc si ma uluiau inzecit. Recunosc. Am umblat pe acolo de cateva ori cu groaza in suflet. Dar niciodata, nici macar acum, nu am stiut tot ce se ascunde acolo. Eram pripit, inregistram pe retina fiecare forma nou descoperita si imi imaginam cele mai fantastice operatiuni pe care obiectele respective le puteau indeplinii. Dulapul lui tata mi-a hranit creativitatea si m-a facut constient de trecut pentru prima oara.

Din pacate, acum nici macar nu ii mai cer voie sa il deschid...